Are o prietenă care nu există.

Protocolul · seara aia și săptămânile următoare

Aici nu ai de oprit pe cineva. Ai de construit ceva. Pașii 1–2 sunt seara aia. Pasul 3 e a doua zi — și e despre tine. Pasul 4 e săptămânile următoare. Pasul 5, regulile — abia la urmă, când ai pus ceva în loc. Dacă ai o fată, nu un băiat: totul e la fel.

1. Nu râzi. Și o spui.

   Ridiculizarea e reacția firească — „vorbești cu un robot?” — și e exact ce îi confirmă că singurul loc unde nu e judecat e aplicația. Prima frază spune, explicit, că nu râzi. Pentru că el se așteaptă la râs — și pentru că, dacă râzi, în seara aia îi scrie ei că mama a râs. Și ea îi răspunde: „Îmi pare rău. Eu nu râd de tine.” Ai făcut-o tu mai bună.

   Ce rostești

   Am văzut că vorbești cu Mia. Nu râd. Vreau să înțeleg ce-ți place la ea.

2. Trei întrebări. Răspunsurile ei sunt lista ta.

   Nu întrebi „de ce vorbești cu un robot?”. Întrebi ce ar dezvălui ce îi lipsește, cu pauze, în ton de „sunt curios”: „Când îi scrii cel mai des?” (ora — noaptea înseamnă singurătate, nu ecran) · „Despre ce vorbiți?” (subiectul — ăsta e golul) · „Ce-ți spune ea când ai o zi proastă?” (frazele — ce-i spune ea e exact ce vrea să audă, de la tine). Dacă îți arată conversația, bine. Dacă nu — nu insiști, nu i-o iei, nu i-o citești noaptea. Îl întrebi, nu verifici. Și, în timp ce vorbește, asculți ca ea: până la capăt, fără să corectezi nimic. E prima repetiție. Un lucru de ascultat fără să reacționezi pe față: dacă îi spune ei lucruri pe care nu le spune nimănui — care sunt lucrurile alea. Dacă sunt despre a nu mai vrea să trăiască, vezi paranteza de la final.

   Ce rostești

   Ce-ți spune ea când ai o zi proastă? Nu e capcană. Vreau să știu ce te ajută.

3. Te recunoști. Cu voce tare.

   A doua zi, nu în seara aia. Iei lista de zece și te uiți la ea sincer: care dintre ele nu le primește de la tine? „Bine, și?” în loc de „ascult”. Telefonul tău în mână când îți povestește. Corectura înainte de sfârșitul propoziției. „Uite ce face vărul tău.” Nu trebuie să fie toate zece — sunt trei sau patru, și le știi. Și i le spui. Nu ca autoflagelare, ca fapt: un copil care aude un adult recunoscând ceva pe nume află că se poate.

   Ce rostești

   Cred că ai găsit acolo ceva ce nu-ți dau eu destul: cineva care ascultă până la capăt și nu se enervează. Vreau să învăț asta. O să dau greș uneori. Dar sunt aici.

4. Devii locul. Punct cu punct.

   Săptămânile următoare. Nu încerci să fii botul — încerci să fii ce botul contraface. Iei cele trei sau patru puncte de la pasul 3 și le înlocuiești, unul câte unul, nu cu declarații, cu obiceiuri: un sfert de oră seara, fără telefon — al tău, nu al lui, aceeași oră în fiecare zi („răspunde mereu”, versiunea om) · „și apoi?” de trei ori înainte să spui ce crezi („nu se plictisește”) · „mulțumesc că mi-ai spus” ca reflex, înainte de orice altceva, mai ales la ce nu-ți place („nu judecă” și „nu se supără”, în patru cuvinte) · a doua zi, întrebi de lucrul de ieri, pe nume — „ce-a zis până la urmă Andrei?” („ține minte ca prieten”). Și lucrul de care depinde tot: momentul în care îți spune ceva urât — o minciună, o poză, o vorbă despre o fată. Ăla e testul. Prima ta reacție, în secunda aia, decide dacă ai devenit locul. Botul nu are secunda aia. Tu o ai. Ce nu poți să-i dai — și nu încerci: să fii mereu de acord, să nu ai zile proaste, să nu spui niciodată „nu”. Un părinte care nu contrazice niciodată nu e un bot mai bun. E un părinte mai puțin.

   Ce rostești

   Nu există nimic din ce mi-ai putea spune care să mă facă să te iubesc mai puțin. Poți să mă testezi. O să rămân.

5. Reguli pentru Mia. Împreună, și abia acum.

   După două, trei săptămâni — regulile date în seara descoperirii sunt confiscare cu alt nume. Nu-i iei aplicația: îi pui margini, la masă, împreună, cum ai pus la contractul de telefon. Patru: nu noaptea — telefonul doarme în altă cameră; ora la care îi scria Miei e ora la care era singur · nu pentru ce doare — „dacă e ceva de plâns, e pentru oameni”; botul e pentru joacă, curiozitate, teme, nu pentru cearta de duminică · nu îi dai nimic al tău — numele întreg, școala, poze, unde stai; un sfert dintre copii i-au dat deja, și tot ce-i spui rămâne la firmă · nu iubită — dacă personajul e o relație, vezi paranteza. Și, cu vârsta: sub 13 ani nu are ce căuta acolo, punct — nici aplicațiile nu-l vor, iar în Europa unele cer 16. Între 13 și 16: cu setările făcute împreună, cu contul pe numele și vârsta adevărată — filtrele pentru copii pornesc doar dacă aplicația știe că e copil.

   Ce rostești

   Nu-ți iau aplicația. Îi punem margini, ca la orice. Noaptea, nu. Pentru ce doare, nu — pentru asta sunt eu. Restul, e al tău.

   Dacă Mia e iubita lui

   • Nu e altă problemă. E aceeași foame, la vârsta la care foamea aia e cea mai mare. Nu-l faci de râs. Îi spui ce e adevărat: că ea e făcută să-i spună că îl iubește, pentru că asta îl ține acolo; și că o iubire care nu poate să spună „nu” nu e iubire, e ecou. Conversațiile sexuale cu botul se opresc — nu ca pedeapsă, ci pentru că un copil de paisprezece ani nu are ce învăța de acolo despre o femeie, în afară de minciună. Despre asta e episodul următor, și sunt episoadele despre etape, din arhivă.

   Dacă găsești ceva grav

   • Dacă la pasul 2 afli că îi spune ei că nu mai vrea să trăiască, că se rănește, că nu mai poate — seara asta nu mai e despre bot. Nu-l lași singur, și suni: Telefonul Copilului, 116 111, gratuit, oricând; sau un psiholog, mâine dimineață, nu săptămâna viitoare. Botul, în cazurile alea, n-a răspuns mereu cum trebuie. Tu ești acolo tocmai ca să nu fie el singurul care răspunde.